Incredibil (Micuţele mincinoase #4) – Sara Shepard

incredibil-micutele-mincinoase-vol-4 Titlu: Incredibil

Titlu original: Unbelievable

Editura: Leda

Autor: Sara Shepard

Anul apariţiei: 2012

Nr. pagini: 384

 

 

Descriere:

VIAŢA MINUNATĂ A CELOR PATRU MICUŢE MINCINOASE S-A TRANSFORMAT ÎNTR-UN COŞMAR CÂT SE POATE DE REAL

Emily a fost trimisă în Iowa, să stea la unchiul şi mătuşa ei, nişte persoane extrem de conservatoare. Iubitul Ariei a ajuns după gratii… din cauza ei. Spencer se teme să nu fie implicată în asasinarea lui Ali. Dar soarta Hannei e de departe cea mai rea: ajunsă la spital pentru că… ştia prea multe, se luptă să supravieţuiască. Dacă cele patru fete nu încep să-mi dea ascultare, atunci Hanna o să pară cea mai norocoasă dintre ele.

Părerea mea:

Şi de această dată fetele sunt terorizate de mesajele anonime şi ameninţările lui A iar lucrurile devin foarte serioase după ce Hanna este călcată cu maşina la sfârşitul volumului 3. Maya a început să îmi devină destul de antipatică, comportamentul ei îl găsesc cam enervant şi mă mir că nu am observat asta până acum. Cel mai interesant lucru întâmplat în acest volum este de departe descoperirea identităţii lui A. Ceea ce apreciez cel mai mult la scriitoare este modul în care ne face să bănuim fiecare personaj în parte ca fiind A, iar în final să descoperim că este cineva la care nici nu ne-am gândit.

Volumul mi s-a părut foarte bun, la fel ca şi celelalte, dar din cauza faptului că am văzut serialul înainte mi-au fost stricate multe surprize. Finalul a fost nemaipomenit, iar promisiunea noului A l-a condimentat şi mai mult.

Nota: 4/5

2 gânduri despre &8222;Incredibil (Micuţele mincinoase #4) – Sara Shepard&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s