Secretul Hannei (Micuţele mincinoase şi secretele lor #1) – Sara Shepard

213442

Titlu: Secretul Hannei

Titlu original: Pretty Little Secrets

Autor: Sara Shepard

Editura: Leda

Anul apariţiei: 2012

Nr. pagini: 176

 

Descriere:

În Rosewood, Pennsylvania, e vacanţă… Toată lumea se relaxează, dar mai ales Hanna, Emily, Aria şi Spencer. Ucigaşul lui Alison este la închisoare, iar A. a murit. Şi totuşi… în oraş a apărut o nouă ameninţare.

Eu sunt noua A. şi stau la pândă. Regula numărul unu: să-ţi cunoşti prada! Aşa că sunt cu ochii zi şi noapte pe Hanna, Emily, Aria şi Spencer. De regulă, în vacanţă se-ntâmplă multe lucruri ciudate şi totul rămâne secret. Dar… ia ghiciţi! Da, eu văd totul. Iar acum vă voi dezvălui toate secretele micuţelor mincinoase.

Să-ncepem cu Hanna… Prietenul ei loial, Lucas, pleacă în vacanţă împreună cu familia. Rămasă singură, Hanna merge pe furiş la fitness, încearcă să-şi facă o nouă prietenă şi visează la o întâlnire personală cu antrenorul ei. Ce se întâmplă în cele din urmă cu toate acestea? Deşi Hanna se străduieşte să ţină secret, eu am aflat şi vă spun şi vouă…

Părerea mea:

După ce aflăm din volumul 4 al seriei Micuţele mincinoase cine este A. şi care este identitatea ucigaşului lui Alison, cele patru fete îşi permit să se mai destindă şi să profite de vacanţa de iarnă. Noul A. este însă pe urmele lor, şi nu le îngăduie să păstreze nici macar un secret.

Cartea este micuţă şi am terminat-o de citit foarte repede. Nu s-a remarcat prin complexitatea acţiunii, ci prin familiaritatea personajelor, de care m-am ataşat destul de mult. Am savurat cartea şi am citit-o cu mare plăcere, Hanna fiind un personaj destul de drag mie. Aceasta trece printr-o perioadă mai grea, pierzându-şi recent cea mai bună prietenă şi fiind nevoită să se confrunte cu noua ei soră vitregă, Kate. Problemele de greutate nu întârzie nici ele să apară, şi astfel este de înţeles motivul pentru care Hanna decide să urmeze un program de fitness. Iar pe lângă faptul că vrea să îşi recapete silueta, Hanna nu ezită să flirteze cu antrenorul ei… deşi are prieten.

Nota: 3,5/5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s