Îngerul mecanic (Dispozitive infernale #1) – Cassandra Clare

Ingerul-mecanic

Titlu: Îngerul mecanic

Titlu original: Clockwork Angel

Autor: Cassandra Clare

Editura: Leda

Anul apariţiei: 2011

Nr. pagini: 400

Descriere:

TESSA GRAY, o adolescentă de şaisprezece ani, traversează oceanul pentru a-şi găsi fratele. Destinaţia ei este Anglia, în plină epocă victoriană, dar ceva terifiant o aşteaptă în Lumea de Jos a Londrei, unde vampiri, vrăjitori şi alte creaturi supranaturale bântuie străzile iluminate cu gaz.

Numai vânătorii de umbre, războinici hotărâţi să scape lumea de demoni, menţin cât de cât ordinea în acest haos. Răpită de misterioasele Surori Întunecate, membre ale unei organizaţii secrete numite clubul Pandemonium, Tessa află curând că ea însăşi face parte din Lumea de Jos şi că este posesoarea unui talent rar: puterea de a se transforma, după propria-i voinţă, într-o altă persoană. Însă Magistrul, o figură misterioasă care conduce clubul, nu se va da în lături de la nimic pentru a face ca puterea Tessei să-i aparţină.

Fără prieteni şi hăituită, Tessa se refugiază la vânătorii de umbre de la Institutul din Londra, care jură să-i găsească fratele dacă ea îşi va folosi puterea pentru a-i ajuta. Tessa descoperă că e fascinată, în aceeaşi măsură, de doi prieteni buni: James, a cărui frumuseţe fragilă ascunde un secret mortal, şi Will, cel cu ochi albaştri, ale cărui stări de spirit schimbătoare, alături de o ironie caustică îi ţin pe toţi la distanţă… pe toţi în afară de Tessa. Pe măsură ce căutarea lor îi atrage tot mai adânc în inima unei urzeli oculte care ameninţă să-i distrugă pe vânătorii de umbre, Tessa îşi dă seama că ar putea fi nevoită să aleagă între a-şi salva fratele şi a-şi ajuta noii prieteni să salveze lumea… şi că dragostea poate fi cea mai periculoasă magie.

Părerea mea:

Tentată de preţul mic pe care îl aveau, m-am hotărât şi eu să îmi cumpăr primele două volume din Dispozitive infernale. Înainte de asta nu citisem nici o recenzie şi nu aveam idee despre ce poate fi vorba în ele, mai ales că nu am citit seria Instrumente mortale. Cu toate acestea am fost foarte entuziasmată când le-am primit, şi am început de îndată să citesc primul volum, deşi nivelul aşteptărilor mele nu era foarte ridicat. Dar… surpriză! Cartea a fost una extrem de bună! Rar am mai întâlnit o carte de acest gen care să mă înflăcăreze atât de mult.

Cartea mi s-a părut destul de greu de citit, spre deosebire de alte cărţi de genul ei, şi cu toate că am citit fiecare pagină pe nerăsuflate, nu am reuşit să o termin într-un timp tocmai scurt. Acest lucru nu a reprezentat însă un minus din punctul meu de vedere, deoarece cu siguranţă nu m-ar fi bucurat să termin acestă superbă carte într-un timp prea scurt.

Fiind prima carte a autoarei pe care am citit-o, am rămas surprinsă de stilul ei de a scrie şi complexitatea lumii pe care a reuşit să o creeze. Mergând pe liniile trasate de alţi scriitori de acest gen, ea a reuşit totuşi să o individualizeze şi să îi confere originalitate. Având o acţiune complexă, o poveste captivantă, personaje foarte frumos construite şi un timp al acţiunii plasat în secolul al XIX-lea, romanul m-a cucerit şi a reuşit să mă captiveze încă de la început. Deşi iniţial am fost puţin reţinută în privinţa persoanei a treia folosită de autoare, dar şi datorită cadrului temporal, am realizat destul de repede că aceste lucruri sporesc şi mai mult farmecului cărţii.

Nu am de gând să vă dau prea multe detalii despre ce se întâmplă pentru că descrierea cărţii oferă suficiente, iar restul surprizelor va trebui să le descoperiţi singuri. Cartea este însă foarte bine scrisă iar povestea cu adevărat captivantă, de aceea nu trebuie să o rataţi, mai ales daca sunteţi fani ai genului fantasy.

Nota: 5/5

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s