Uneori, sub clar de lună (Nu plânge sub clar de lună #2) – Heather Davis

uneori-sub-clar-de-luna

Titlu: Uneori, sub clar de lună

Titlu original: Sometimes by Moonlight

Editura: Leda

Autor: Heather Davis

Anul apariţiei: 2012

Nr. pagini: 160

Descriere:

Lumina lunii e periculoasă – alungă intimitatea întunericului şi scoate la iveală lucruri care ar fi mai bine să rămână ascunse… Shelby este îndrăgostită de misteriosul Austin Bridges al III-lea, pe care l-a cunoscut într-o tabără de reeducare, cu o vară în urmă. Acum, ea învaţă la Academia Steinfelder, o severă şcoală elveţiană pentru fete… ce poate fi mai rău de-atât? Cum nu mai are nicio veste de la iubitul ei, Shelby este îngrijorată – mai ales că vede într-un tabloid o fotografie în care el apare alături de prinţesa pop a Europei. Dar Austin nu este doar fiul unui star rock, ci şi un vârcolac sexy, iar legătura lui cu Shelby este mult mai puternică decât bănuieşte ea. Austin reuşeşte să se strecoare la Steinfelder şi îi dezvăluie lui Shelby adevăratul motiv pentru care s-a ţinut deoparte în tot acest timp. Prizonieră în şcoală, din ce în ce mai conştientă de pornirile ei ancestrale, Shelby realizează că iubirea ei pentru Austin o va costa mai mult decât îşi imaginase vreodată. Şi, în curând, va fi noapte cu lună plină…

Părerea mea:

Volumul 2 al seriei Nu plânge sub clar de lună a răspuns la nişte întrebări cu care am rămas din primul volum. Am ştiut încă de atunci că cicatricea lăsată pe mâna lui Shelby de către Austin în pădurea din Tabăra Semilunii nu este o simplă cicatrice, iar presimţirile mi s-au adeverit. De această dată acţiunea cărţii s-a mutat la Academia Steinfelder, o şcoală pentru fete, a cărei reguli nu sunt cu mult diferite de ale taberelor de reeducare. Mi-a plăcut mai mult această şcoală decât tabăra de vară, pentru că mi s-a părut a fi mai în ton cu subiectul cărţii. Astfel acţiunea s-a petrecut într-un cadru pe care îl pot numi chiar „de poveste”, în ciuda regulilor stricte şi a supraveghetorilor care le urmăreau pe fete la fiecare pas.

Ce mi-a mai plăcut în mod special a fost personajul doamnei Lemmon, care deşi la început părea fi cea mai aspră din şcoală, s-a dovedit a nu fi nici pe departe aşa. Cartea este scrisă şi ea într-o manieră amuzantă, la fel ca primul volum, şi e imposibil să nu îţi aşterne pe faţă măcar din când în când câte un zâmbet.

Finalul a fost unul deosebit, la care nu m-aş fi aşteptat sub nicio formă. Autoarea reuşeşte să te surprindă în cel mai plăcut mod, iar ideea că nu trebuie să judeci niciodată o carte după copertă se dovedeşte a fi mai adevărată ca oricând.

Nota: 3/5

Anunțuri

Nu plânge sub clar de lună (Nu plânge sub clar de lună #1) – Heather Davis

nu plange sub clar de luna

Titlu: Nu plânge sub clar de lună

Titlu original: Never Cry Werewolf

Editura: Leda

Autor: Heather Davis

Anul apariţiei: 2010

Nr. pagini: 304

 

Descriere:

Lumina lunii îţi poate schimba radical viaţa. Şi totul începe atât de simplu…

Tu. El. Luna. Te-ai ars!

De acord, poate că în ultima vreme Shelby a făcut câteva greşeli în relaţiile cu băieţii (dar de unde să ştie că Wes „împrumutase” acel Porche?). Însă mama ei vitregă reacţionează de-a dreptul exagerat când o prinde sărutându-se cu un coleg de liceu. Urmarea? Toate planurile de vară ale fetei sunt anulate, iar ea se vede nevoită să-şi facă bagajele şi să plece într-o tabără de reeducare. Adio rochie de bal! Adio bocanci de mers în drumeţii!

Dar Tabăra Semilunii devine un loc interesant când în cale îi apare fermecătorul Austin Bridges al III-lea. Tânărul ascunde însă un teribil secret, pe care i-l dezvăluie noii sale prietene: este vârcolac! Shelby ştie limpede că nu ar trebui să se încurce cu el, dar nu poate întoarce spatele unui tip aflat la greu, mai ales când acesta arată atât de bine! De aici nu mai este decât un pas până la o poveste de iubire, din care nu lipseşte magia clarului de lună…

Părerea mea:

Nu plânge sub clar de lună nu este genul de carte care să te solicite mental, ci este o poveste uşoară, pentru adolescenţi. Nu are o acţiune prea complicată sau nişte personaje complexe, dar nu este nici o carte plictisitoare. Shelby, o adolescentă obişnuită, este trimisă într-o tabără de reeducare, ca urmare a comportamentului ei. Aici însă lucrurile devin mai puţin neplăcute în momentul în care Shelby descoperă că în tabără se află şi un băiat destul de interesant, având să afle mai târziu cât de „interesant” este Austin. Cu toate că băiatul este un pericol pentru Shelby, aceasta nu poate scăpa de vechile obiceiuri şi de tentaţia prea mare de a-i ajuta pe băieţii drăguţi.

Cartea nu pot spune nici că m-a impresionat, dar nici că m-a dezamăgit; este o carte pentru adolescenţi şi trebuie să o iau ca atare. Apreciez faptul că este destul de amuzantă, şi deşi nu are nimic ieşit din comun am terminat-o de citit foarte repede. Despre Shelby pot spune că este o adolescentă normală, care intră în probleme şi a cărei gânduri se învârt în jurul băieţilor. Ajunsă în tabăra de reeducare, Shelby trebuie să renunţe la tendinţa de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a intra în probleme, dar ea nu face altceva decât să intre în altele şi mai mari.

Austin este un băiat frumos, talentat şi carismatic; e de înţeles cum Shelby trece peste faptul că este un vârcolac şi acceptă să încalce regulile din nou pentru a-l ajuta. Domnul Winters, directorul taberei, încearcă în mai multe rânduri să vorbească deschis cu Shelby, nu îşi impune punctul de vedere şi lăsă impresia că este un om tare de treabă.

Deşi este o carte aparţinând genului fantasy, mie lucrurile mi s-au părut la început cât se poate de normale, iar în momentul în care Austin şi-a dezvăluit secretul, si anume că este vârcolac, lucrurile mi s-au părut cam bruşte şi poate puţin forţate. Nici reacţia lui Shelby nu mi s-a părut tocmai în regulă, şi poate că a acceptat adevărul cu privire la adevărata natură a lui Austin mult prea repede.

Nota:3/5